Şantiere în timpul anului şcolar în peste 30 de instituţii de învăţământ

Deşi aveau bani şi nu au reuşit nici anul trecut să cheltuiască tot bugetul, autorităţile locale au alocat târziu fondurile pentru renovarea multor instituţii de învăţământ. În peste 30 de cazuri, contractele au fost semnate după începerea anului şcolar, existând numeroase situaţii când actele au fost parafate abia la sfârşitul lunii noiembrie!

În aceste condiţii, nu e de mirare că în 30 de instituţii elevii şi cadrele didactice şi-au desfăşurat activitatea luni de zile în şantiere.

Ca şi record negativ, abia pe 24 noiembrie, la peste două luni de la începerea şcolii, se semnau contractele de montare a centralelor termice la Grădiniţa 26, Şcoala „Ştefan cel Mare” şi Liceul Teoretic Dunărea.

Cu doar câteva zile mai devreme, pe 20 noiembrie, se semnau actele pentru reparaţii şi igienizări la Grădiniţa nr. 1, pentru reparaţii la centrala termică a Colegiului „Vasile Alescsandri” şi pentru reparaţii gratii parter la Şcoala „Sf. Grigore Teologul”.

Pe 11 noiembrie, la două luni de la începerea şcolii, se semnau documentele pentru reparaţii şi igienizări la Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, Liceul Teoretic „Radu Negru”, Şcoala nr. 40 „Iulia Haşdeu”, Grădiniţa Licurici.

Pe 7 noiembrie, se întocmeau documentele pentru reparaţii grup sanitar şi înlocuire tâmplărie la Colegiul „Elena Doamna” iar la începutul lui octombrie se finalizau actele pentru construire şarpantă şi învelitoare la colegiul Traian Vuia, Liceul A. Saligny, Liceul Sportiv, Liceul Dunărea, Liceul E. Racoviţă, Colegiul D. Moţoc, Şcoala 17, Şcoala 31, Şcoala 3, Şcoala 40, Şcoala 41, Şcoala P.Ţuţea, Şcoala nr. 22 şi căminul Colegiului Costache Negri.

În sfârşit, pe 22 septembrie se aprobau reparaţiile curente la Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” iar pe 15 septembrie lucrările de reparaţii şi igienizări la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Colegiul Costache Negri, Grădiniţele Neniţescu şi Sf. Stelian, Şcoala „Dan Barbilian”.

Dat fiind că erau bani la buget şi se ştia data la care începe şcoala, lucrările puteau fi programate să se desfăşoare în timpul vacanţei de vară. Doar proasta organizare şi nepriceperea administraţiei locale au făcut ca zeci de mii de elevi şi sute de cadre didactice să aibă de suferit. Din informaţiile noastre nici măcar acum, în prag de februarie, lucrările nu s-au terminat la multe din unităţile de învăţământ enumerate mai sus. Într-o astfel de situaţie se află, de exemplu, Liceul Sportiv, Şcola nr. 40 şi Liceul Dunărea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s