Unde ajung banii din galele sportive finanţate de la bugetul local?

În urmă cu mai bine de un an, pe 21 decembrie 2013, Primăria Galaţi împreună cu Federaţia Română de Kempo organizau la patinoar „Superkombat World Grand Prix”. Scopul evenimentului era ajutorarea sinistraţilor afectaţi de inundaţiile din septembrie 2013.

Nouă oameni şi-au pierdut atunci viaţa, 8.000 de gălăţeni au fost evacuaţi, 17.000 de animale au murit iar peste 2.500 de case şi anexe gospodăreşti (din 39 de comune) au suferit diferite grade de distrugere.

Pentru a lansa cât mai eficient campania umanitară, primarul Marius Stan şi-a rupt din preţiosul său timp şi a făcut o vizită de câteva zile în oraşul italian Carrara, spre a promova evenimentul.

Totodată, a iniţiat Hotărârea Consiliului Local nr. 516 din 21.11.2013 prin care se prevede asocierea Municipiului Galaţi cu Federaţia Română de Kempo în vederea desfăşurării în data de 21.11.2013 a evenimentului „Superkombat World Grand Prix”. În această hotărâre „se aprobă alocarea sumei de 150.000 de euro pentru acoperirea cheltuielilor ce vor fi justificate prin decont până la data de 31.12.2013”.

La evenimentul sportiv au participat aproximativ 3.000 de spectatori, meciurile fiind televizate de una dintre cele mai cunoscute televiziuni din domeniu, Eurosport.

În aceste condiţii, cerem public organizatorului local, Primăria Galaţi, să prezinte un raport detaliat cu următoarele date:

– Ce reprezentanţi locali s-au deplasat la Carrara, cât a costat deplasarea lor şi cine a plătit pentru ea?

– câte primării gălăţene au beneficiat de ajutor umanitar, în ce anume a constat acesta şi care au fost criteriile de atribuire;

– care au fost, detaliat, toate veniturile obţinute în urma organizării acestei gale, din drepturile de televizare şi vânzarea biletelor (avem informaţia, de exemplu, că, deşi tribunele au fost pline cu 3.000 de oameni, s-au vândut doar 400 de bilete, suma total încasată fiind de 4.000 de euro). Ce destinaţie au avut aceste venituri?

Conform informaţiilor pe care le avem până în prezent, sumele care ar fi ajuns la sinistraţi sunt net inferioare celor alocate din bugetul primăriei pentru acest eveniment. Sperăm ca raportul Primăriei Galaţi să facă deplină lumină în acest caz.

Din păcate, evenimentele sportive de acest gen par a fi făcute doar pentru a sifona banul public. Un raport recent al Curţii de Conturi scotea la iveală nereguli totale de peste 1 milion de lei la Gala de Box WBO organizată în februarie 2013 de Primăria Galaţi şi firma de impresariat EC Boxing, gală la care pugilistul Cristian Ciocan l-a învins pe ucraineanul Aleksi Mazîkin.

Pentru această gală s-au scos din bugetul oraşului 325.000 de euro şi cerem public şi în acest caz un raport detaliat referitor la nivelul încasărilor totale şi modul de utilizare a bugetului.

Cât priveşte cheltuirea banilor publici, reprezentanţii Curţii de Conturi susţin că „nu au fost prezentate documente justificative care să certifice recepţia bunurilor şi executarea serviciilor, precum şi exactitatea plăţilor în sumă de 821.015 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea evenimentului sportiv din data de 22.02.2013, finanţat din bugetul local al municipiului. Valoarea estimativă a abaterii constatate este de 821.015 lei, inclusiv TVA, la care se adaugă majorări cu întârzierea în cuantum de 267.484 de lei (total 1.088.499 lei)”.

Un exemplu elocvent al modului cum s-au cheltuit banii este că s-au cumpărat, chiar şi după gală, materialele publicitare în valoare de 4.761 de lei! La ce mai era nevoie de publicitate pentru ceva ce se încheiase?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s