Gâlceava înţeleptului cu lumea

Să spunem că într-o zi rogi un vecin, şeful de scară, să-ţi cumpere o pâine. Îi dai zece lei iar vecinul apare cu pâinea după câteva zile şi-ţi spune că mda, poate că ţi-a adus-o veche, dar mai trebuie să-i dai 3 lei, că uite ce culoare frumoasă are! Ce faci, îi dai sau protestezi?
Să spunem că urci într-un maxi-taxi unde acelaşi vecin e şofer. Îi întinzi o bancnotă de 10 lei şi, în loc de rest, ţi se spune că ar fi bine să-i mai dai încă 10. Că da, biletul o fi 1,5 lei, dar uite ce elegant ia el curbele. Plăteşti sau te consideri furat şi ceri socoteală?
Seara, mergi să-ţi achiţi întreţinerea. Administratorul, acelaşi vecin, îţi spune că trebuie să dai în plus, pe lângă apa consumată şi utilităţile curente, încă 2.400 de lei. Lună de lună. Că au crescut cheltuielile de când şi-a angajat cumnata femeie de serviciu. Într-adevăr, nu prea e curat şi poate că ţi se pare scump, dar ce experienţă ai în domeniu, să-ţi dai cu părerea? Aşadar plăteşti, sau strigi că e jaf la drumul mare?

Ce face şeful de scară, când vede că nu te laşi jecmănit? Începe să te vorbescă, în stânga şi-n dreapta, să spună că eşti recalcitrant, că prea ai gura mare şi nimic nu-ţi convine. Cum ar veni, eşti un nebun, un element antisocial de care cel mai bine lumea s-ar feri.

Că nu trebuie să strigi când eşti buzunărit este de părere şi Marius Stan. Mi-a transmis acest lucru personal, pe facebook. „Citesc în ziare, de o vreme, că fostul viceprimar Ciumacenco înfierează cu mânie proletară cam tot ce se face în Galaţi. Ba că e prea scump iluminatul de sărbători, ba că e prea scumpă sarea antiderapantă, ba că a costat prea mult deszăpezirea, ba că nu ar trebui să dărâmăm garajele”.

Da, am spus că e prea scump iluminatul de sărbători. Galaţiul a plătit de 4 ori mai mult decât a făcut-o fosta Capitală Culturală Europeană – Sibiul. Plus că s-au amplasat ghirlandele la jumătatea lui noiembrie iar licitaţia pentru iluminatul festiv s-a încheiet abia pe 9 decembrie! Ce înţelegem de aici, că am dat mai mult pentru o licitaţie cu dedicaţie?
Da, am spus că e prea scumpă sarea antiderapantă. Primăria va plăti pentru ea, unui SRL, aproape 3 milioane de lei, de două ori mai mult decât dacă ar fi cumpărat-o de la oricare din salinele din România.
Da, am spus că a costat prea mult deszăpezirea. Arătam, în postarea precedentă, de ce. Spuneam că, în această iarnă, proasta deszăpezire ne-a costat deja 3.379.043 lei. O sumă care ar trebui să atragă nu doar atenţia publicului, ci şi a organelor de anchetă. Pentru a înţelege cât de umflată este factura, este de ajuns să spun că, în cinci ierni (2007 – 2012) s-au cheltuit pe deszăpezirea oraşului mai puţin de 1,5 milioane de lei. Mai exact 1.464.462 lei.

Pe finalul primei părţi a postării, Stan lansează o minciună ordinară: „ba că nu ar trebui să dărâmăm garajele”. Nu doar că nu m-am opus, dar consilierii PD-L au votat demolarea lor, în vreme ce liberalii nu au făcut-o. Nici măcar consilierul personal al lui Marius Stan nu a votat dărâmarea garajelor. (pentru cei care nu ştiu sau nu au înţeles ce s-a întâmplat la acea şedinţă de Consiliu Local, cum este şi cazul lui Marius Stan, mai multe detalii găsiţi aici http://www.viata-libera.ro/politica-administratie/50761-galati-viata-libera-cotidian-politic-administratie-modernizarea-galatiului-mai-asteapt-ramanem-cu-garajele)
Sunt multe de zis cu privire la restul mesajului transmis de Marius Stan. Şi vor fi zise, zilele următoare.

Anunțuri

2 gânduri despre „Gâlceava înţeleptului cu lumea

  1. da nicusor,sa ne aducem aminte ce fel ai tratat tu o mare masa de tineri,cum te-ai indepartat tu si ti-ai asumat lucruri care nu leai facut ,vezi pistele de biciclete etc,mai e nevoie sa zic de ce nu am venit in tabara ta cu 500 de voluntari ? mai gandestete….sti cu cine vb acum popa laurentiu ,lider A.S.C.T. acela care tu erai domn pe fata si altfel pe la spatesi uite cum ai pierdut ,dar inca mai e numarul meu in agenda ta probabil nu stiu …suna si discutam face to face daca ai un asemenea curaj

  2. Salut, Laurenţiu. Nu ştiu despre ce este vorba (cum am tratat şi cum m-am îndepărtat de o masă mare de tineri), dar promit că dau un răspuns în cazul în care îmi spui. Cât priveşte relaţia mea cu bicicliştii, ştii prea bine că a fost una mai mult decât deschisă.
    Până în 2008, când am venit eu la primărie, bicicliştii nu erau lăsaţi să circule prin Galaţi mai pe nicăieri (nici pe stradă, nici pe trotuar), fiind adeseori amendaţi. Motiv pentru care, pe drept, au şi organizat proteste. Rezultatul: 14 km de pistă în mai multe zone din oraş, inclusiv pe Faleza Inferioară. Unde, tocmai pentru a susţine mişcarea în aer liber, am pus la dispoziţia oricui voia gratuit (şi din banii mei) 10 biciclete. Care au rezistat până să înceapă campania electorală când au dispărut, la dispoziţia celor din administraţia publică din care eu nu mai făceam parte.
    Aşadar, bicicliştii nu doar că nu au fost hăituiţi în timpul mandatului meu, dar au avut chiar de beneficiat. iar uşa mea ţi-a fost tot timpul deschisă.
    Cât priveşte discuţia telefonică, am numărul tău şi nu văd niciun motiv pentru care să nu te sun pentru o discuţie ear to ear. Poate, un prim pas spre face to face.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s