Clarificări privind situaţia de la clubul de fotbal Oţelul

Mă bucur că situaţia de la Oţelul s-a detensionat, cel puţin în privinţa antrenorului. Salut iniţiativa fostului preşedinte, Marius Stan, de a se face lumină în ceea ce priveşte banii clubului. Alături de întrebarea pe care i-a adresat-o lui Dan Grigore Adamescu – „unde sunt 4 milioane de euro din conturile clubului Oţelul”? cred că ar mai trebui formulate câteva.

Astfel, conform datelor prezentate de Ministerul de Finanţe, clubul Oţelul a încheiat anul 2011 cu un profit de doar 1.373.334 lei (puţin peste 300.000 de euro)! Este anul în care gruparea gălăţeană a câştigat campionatul şi avea să primească 18,3 milioane de euro din partea UEFA Champions League.

Aşadar, unde sunt banii din Champions League, domnule Marius Stan? Cum a ajuns un club în conturile căruia au intrat milioane de euro să mai aibă la sfârşitul anului doar 300.000 de euro?

În acelaşi an 2011, în februarie, FC Oţelul Galaţi inaugura Baza Sportivă pentru Copii şi Juniori “Zoltan David”, vechea bază “Ancora”. În luna iulie, această bază a fost vândută către Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii SRL Bucureşti, firmă unde, conform presei, au fost implicaţi Bogdan Chirieac şi omul de afaceri Radu Călin. De ce a fost vândută fosta bază Ancora în timp ce eraţi preşedinte la Oţelul, domnule Marius Stan?

Clarificări privind sumele cheltuite din bugetul local

Serbările Galaţiului au trecut, întrebările însă au rămas. Pentru a lămuri modul cum au fost cheltuiţi banii publici la sfârşitul anului trecut, am decis să solicităm oficial acest lucru. Astfel, în cursul acestei zile am depus la registratura Primăriei Galaţi mai multe cereri conform Legii 544/ 2001, referitoare la informaţii de interes public. Întrebările la care dorim să primim un răspuns sunt următoarele:

1.    Care este costul total al tuturor evenimentelor organizate sau doar achitate de Primăria Galaţi/ Consiliul Local în perioada 30 noiembrie 2012 – 1 ianuarie 2013.
2.    De ce nu s-a organizat o licitaţie în cazul contractului de 3.220.900 lei fără TVA (respectiv aproape 4 milioane de lei, cu TVA) dintre Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi firma Publi Store SRL din Cluj? Care au fost criteriile prin care s-au oferit aproape 4 milioane de lei unei firme înfiinţate de doar câteva luni?
3.    De ce Secţiunea „Licitaţii”, unde era publicat anunţul de atribuire către Publi Store Cluj Napoca a contractului de achiziţie publică,  a fost ştearsă de pe pagina de internet a Teatrului Muzical „Nae Leonard”?
4.    Care sunt, detaliat, evenimentele pe care le-a organizat firma Publi Store în Galaţi, conform contractului încheiat cu Tatrul Muzical „Nae Leonard”, şi cât anume a costat fiecare eveniment?
5.    Care sunt instituţiile din subordinea Consiliului Local care au finanţat evenimente publice în perioada 30 noiembrie 2012 – 1 ianuarie 2013 şi cu ce sume a contribuit fiecare?

Minciunile lui Marius Stan legate de Oţelul încep să iasă la suprafaţă

În urma participării în grupele Champions League, 18,4 milioane de euro au intrat în vistieria clubului FC Oţelul Galaţi în sezonul trecut. Astfel, a devenit cel mai bogat club din Galaţi şi printre cele mai bogate din ţară.

Referitor la banii încasaţi de la UEFA, Marius Stan a afirmat în permanenţă că aceştia sunt în conturi, deşi acţionarii îl acuzau că i-a cheltuit. Din datele publicate de Ministerul Finanţelor reiese însă că Oţelul a încheiat anul 2011, an în care a participat în grupele Champions League, cu un profit de doar 300.000 de euro. Mai exact, 1.373.334 lei.

Profitul în urma participării în Champions League este chiar mai mic decât cel obţinut într-un sezon normal: în 2008 clubul încheia anul cu un plus de 1.445.815 lei. Aşadar, dacă la sfârşitul lui 2011, an în care s-au încasat milioane din Champions League, clubul a avut un profit de doar 300.000 de euro, îl invit pe Marius Stan să explice detaliat: ce s-a întâmplat cu banii din Champions League? Cât mai avea clubul în conturi în momentul vânzării lui către actualul investitor? Înaintea cedării lui de către combinat, Stan susţinea că „acest club va fi privatizat cu adevărat, va fi preluat de investitori hotărâţi sa-l dezvolte”. Care au fost clauzele legate de dezvoltarea clubului şi care a fost nivelul investiţiilor pe care s-a angajat să le facă noul patron?