Valeriu Ardeleanu: speranţa chirurgiei gălăţene

Practică una dintre cele mai delicate meserii: este chirurg la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf Apostol Andrei”, secţia Clinică Chirurgie I.
E tânăr, are doar 36 de ani, dar are deja un deceniu de când predă studenţilor, în prezent fiind Şef Lucrări (Catedra de Anatomie) la Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, după ce a predat 4 ani şi la Universitatea Vasile Goldiş din Arad, fiind unul dintre cadrele universitare gălăţene cu cea mai mare vechime universitară din domeniul medical.
Pe lângă activitatea medicală şi cea universitară, şi-a găsit timp şi să scrie, fiind autor sau coautor pentru 16 monografii si cărţi de specialitate; are numeroase articole şi studii din domeniul medical în disciplinele de anatomie, chirurgie şi ginecologie. A participat cu lucrări ştiinţifice la numeroase congrese şi manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Din 2010, este şi doctor în ştiinţe medicale, teza de doctorat fiind susţinută la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” din Iaşi. A absolvit si cursuri de atestare în ecografie abdominală şi obstetricală, endoscopie digestivă diagnostică, etc

Este şi preşedintele fondator al clubului Lions Galaţi, un club care aparţine celei de a treia organizaţii mondiale, Lions Club International, care are drept scop ajutararea celor nevoiaşi, aceasta întărind caracterul umanitar al tânărului medic.

Anunțuri

2 gânduri despre „Valeriu Ardeleanu: speranţa chirurgiei gălăţene

  1. Un.medic.de.nota.10!!!
    Eu.am.fost.operata.de.apendicita.atunci.cand.dumnealui.profesa.la.Spitalul.Clinic.de.Urgentza.Sf.Apostol.Andrei.si.m-a.facut.sa.trec.m-ai.usor.peste.explicandu-mi.exact.fiecare.pas.care.trebuie.facut.in.vederea.recuperarii….Stima!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s