Oţel de nota 10!

Povestea combinatului este povestea oamenilor care l-au ridicat şi ţinut în viaţă. Unul dintre titanii oţelului este Ion Ungureanu (61 de ani), timp de zece ani numărul doi pe platforma siderurgică.

În 1975, termina Facultatea de Electotehnică a Institutului. Politehnic Iaşi cu media generala 9,71! (adică lua un 9 la trei de 10; şi eu, care mă mândream că am terminat medicina al cincilea, cu 9,47…). Din acel an, intră pe porţile combinatului siderurgic, pe care îl va sluji cu credinţă timp de 34 de ani. A început ca inginer reglor la Fabrica de Aglomerare nr.1 şi a urcat toate treptele, până la cea de director general adjunct/ director executiv, între 1999 – 2009. An în care a ieşit la pensie.

Se mândreşte cu două brevete de invenţii cu impact major asupra productivităţii Sidex Galaţi.

Mă sprijină pe drumul către Primăria Galaţi şi candidează, la rândul său, la funcţia de consilier local.

Anunțuri

6 gânduri despre „Oţel de nota 10!

  1. va sprijina pentru ca este prietenul domnului nicolae…
    singurul atu al dumneavoastra este tineretea, dar prezentati o echipa de mult iesita la pensie.
    apreciez subtilitatea prin care ati scos in evidenta capacitatile intelectuale, dar asta nu inseamna ca va pricepeti la administratie. dupa parerea mea ati dovedit ca administratia va depaseste…

  2. intreaba-l pe amicul tau , de ce aplecat pe usa din dos de la sidex?
    daca defilezi cu astfel de personaje cel putin expirate daca nu dubioase , sansele sa fii primar sunt spre minus infinit si chiar regret asta !

  3. Echipa dvs de campanie e formată din oameni de toate vârstele, e deja din ce în ce mai evident că sunt aleşi pe sprânceană, şi nu prea am văzut până acum pe nimeni care să fi fost „pătat” cu ceva.
    Iar @gix…Trage cu ochiul pe internet măcar, să vezi cam cât au dovedit în administraţie ceilalţi viceprimari care au fost în anterioarele 4-5 mandate, şi apoi fă comparaţie cu Ciumacenco

    • am tras… nici unul nu a dovedit nimic.
      dar domnul ciumacenco este singurul viceprimar care a avut atributii de primar! de cand starea de sanatate a domnului nicolae s-a inrautatit, cu totii stim ca singurele atributii pe care si le-a mentinut au fost acelea de a taia panglici si de a semna, restul i-au fost predate domnului ciumacenco.
      nu fac aici campanie si nu compar candidatii intre ei, dar fratilor, orasul asta se duce de rapa, ne-a luat-o inainte braila in ultimii ani…

  4. eu nu am comparat candidatii, nu am vrut sa pun nici o persoana in pe prima linie. pacat ca unii nu au inteles ca asta nu e loc de campanie… probail nenea de mai sus ar fi in stare sa-mi lipeasca pe display-ul de la laptop un afis cu domnul ciumacenco, pentru a-l vizializa in permanenta si pentru a-mi induce ideea ca acest candidat este cel mai bun.
    foarte probabil ca opinia mea sa fie diferita de a celor ce acceseaza aceasta pagina, dar nu vreau sa fiu folosit si bagat la inaintare… atat timp cat nu fac eu comparatii, nu inteleg de ce exista cineva care presupune…
    ma gandesc tot mai serios sa-mi anulez votul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s