Îngerul care-mi stă alături

Pentru mii de gălăţeni, el este îngerul salvator. Are şi un nume predestinat: Angel. Şi una dintre cele mai frumoase meserii din lume: salvator de vieţi. „Este medicul cu care Galaţiul se mândreşte!”, titra Adevărul pe data de 16 noiembrie 2011. Jurnaliştii îi fac un portret tulburător acestui „Arafat de Galaţi”.

Sunt mândru de prietenia pe care i-o port şi de faptul că a decis să-mi fie alături în campania pe care am început-o, ca independent, la primărie. Mai jos sunt câteva date din CV-ul lui, mult prea seci faţă de culoarea pe care o dă el vieţii.

Angel Liviu – Trifan (44 de ani) este căsătorit şi are doi copii. A absolvit Facultatea de Medicină la Constanţa, în 1996. În august 1999 obţine o bursă SOROS la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Tg. Mureş. Este medic de medicină de urgenţă şi are peste 12 ani de experienţă profesională în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi.

Portretul său, creionat în două rânduri de jurnaliştii de la Adevărul, îl puteţi citi apăsând link-urile următoare: „Doctorul Angel Trifan, şeful UPU-SMURD, este medicul cu care Galaţiul se mândreşte!” şi „Angel Trifan – Medicul pasionat de acordarea primului ajutor”.

Anunțuri

4 gânduri despre „Îngerul care-mi stă alături

  1. Ce se mai poate spune despre dr. Trifan? Orice comentariu paleste in fata unui astfel de om! Respect, Domnilor Doctori! Aveti grija de noi!

  2. Domnul primar mult succes si nu va lasa-ti calcat de mincinosi.
    Si cat mai multe case (ptr. jandarmii galateni),
    Mult noroc la alegeri.

  3. Ok, nu am ceva impotriva acestui medic, sustin cele povestite despre medicul Trifan, dar sa se spuna si ceva despre echipa ce o are alaturi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s