Candidez la Primărie

O fac din postura de simplu gălăţean, ca independent. Cred că politicul şi-a dovedit limitele, în ultimii 22 de ani. Este momentul ca gălăţenii să-şi ia înapoi oraşul, din ghearele politicienilor.

De ce candidez? Pentru că iubesc Galaţiul. Şi cred că pot să-i redau frumuseţea şi demnitatea. Şi pentru că vreau ca băiatul meu, de 14 ani, să crească într-un oraş de care să fie mândru.

„Pe mine partidul mai mult mă încurcă” spunea, în urmă cu aproape un secol, Nicolae Iorga. Şi mare dreptate avea: în 22 de ani de libertate, politicienii ne-au dovedit ce pot. E timpul ca Galaţiul să redevină al gălăţenilor şi nu al politicienilor.

Cine poate face parte din echipa mea? Oricine vrea şi are calităţi. Îi invit pe toţi gălăţenii, care cred că împreună putem schimba lucrurile, sa-mi trimită CV – ul pe adresa Nicuşor Ciumacenco, str. Brăilei, nr. 134A, pe adresa de internet nicusorciumacenco@gmail.com sau să-mi scrie pe pagina de Facebook. E timpul să le deschidem gălăţenilor larg porţile primăriei. Pentru că e primăria lor, nu a politicienilor.

Ca să-mi pot organiza campania, din data de 16 martie, am intrat în concediu de odihnă, pe care nu mi l-am luat nici măcar anul trecut. La partid am renunţat din data 19 martie. Voiam s-o fac încă din toamna anului trecut, dar o serie de probleme m-au oprit: gălăţenii nu aveau căldură, din cauza blocării politice a activităţii Apaterm. Şi se anunţa o iarnă grea.

Timpul a dovedit că a fost o decizie înţeleaptă: Galaţiul nu a avut probleme nici cu căldura, nici cu zăpada. Poate şi pentru că am stat zile şi nopţi întregi în viscol, alături de echipele de deszăpezire, în loc să mă duc să mă simt bine în Antalya sau Spania, ca alţii.

Anunțuri

14 gânduri despre „Candidez la Primărie

      • macar daca sunt in cacat , cum spui tu, din cacatul asta am propus pentru galati multe lucruri, de care astazi galatenii se bucura, doar pentru ca viceprimarul a aprobat ideile mele. tot tu esti un postac ce te masturbezi veneric. si ce ai tu cu sigla galatiului? eu sunt mandru ca sunt galatean si imi iubesc orasul. tu , poti sa te muti daca vrei, cu boldea prin congo.

  1. Vă salut!

    În principiu nici nu aveaţi voie la concediu, oraşul e cam praf iar peste iarnă nu am trecut chiar aşa cum ziceţi. Iar despre independenţa politică despre care vorbiţi… nici pensionarii lui Nicolae nu mai cred în aşa ceva. Cît despre oamenii ce muşcă mînă din care au păpat nu cred că am cuvinte de laudā. Deocamdată sînteţi om politic. Şi PSD-ist, iar asta nu se uita prea repede.

    Galaţiul are un potenţial fantastic şi nişte oameni superbi. După aceste alegeri să mă căutaţi ca să pregătim alegerile următoare pentru că pe acestea nu le meritaţi. Trebuie să aveţi răbdare aşa cum a avut oraşul cu dumneavoastră, chiar cred că sînteţi un bun viitor primar. Dar nu acum!

    Numai bine!

  2. Va felicit pentru ca a-ti avut curajul sa ridicati capul atunci cand partidul v-a vrut supus!Asta denota ca sunteti cu adevarat un om integru si independent.Va sustin si eu ca si alti tineri care doresc binele Galatiului.

  3. Desi am facut sesizari peste sesizari la Primarie, ramase fara raspuns, in cu privire la mizerabilul TALCIOC GALATEAN ce provoaca un imens disconfort locuitorilor din zona, VA SUSTIN…pentru ca vrem sa avem si noi, cei din acel cartier deranjat de prezenta talciocarilor, LINISTE si DEMNITATE !
    Am incredere in potentialul dumneavoastra!

  4. yo unu stiu cu cine votez sigur nu cu ciumacenco a facut o branza cat a fost vice primar vreti sa ne distruga in continuare si ca primar

    • Cel putin am fost prezent la toate sedintele de consiliu. Nu o sa ma repet cu ce am facut si nu am facut. Daca vreti sa va faceti o parere obiectiva puteti sa rasfoiti acest blog.

  5. Stimate domnule viitor primar,

    Va rog, in numele a mai multor locuitori ai cartierului Tiglina 1, zona „complex Francezi”, sa analizati posibilitatea devierii traseului de maxi-taxi nr.77, pe strada Regiment 11 Siret (similar cu traseul de maxi-taxi nr.60);in felul acesta s-ar crea mai multe facilitati, atat pentru locuitorii cartierului Tiglina 1, cat si pentru locuitori din cartierele Micro 39, 40, 13, cum ar fi:
    -posibilitatea de a ajunge mai usor in Piata centrala pentru locuitorii(majoritari de varsta a treia) din zona „Francezi”
    -o legatura mai buna intre cartierele Micro39,40,13 si zona Falezei
    – transport mai bun pentru elevii si profesorii liceului „Emil Racovita”
    – o mai buna legatura pentru zona comerciala „GALGROS” , KAUFLAND SI PENNYMARKET,
    -un avantaj de trei statii pentru operatorul de transport, fara anularea nici unei statii (si in plus evitarea semaforului al doilea de la cinematograful Tiglina)

    Cu speranta ca aceasta solicitare va primi un raspuns favorabil dupa analizarea ei de catre comisia de specialitate (aducand un plus de confort pentru cei vizati, cu o minima modificare), va transmit urarile mele de bine si succes in alegeri.

    Cu stima,

    George Ambrozi

    • Buna ziua. Dupa alegeri, cand se vor afla noii consilieri si se vor forma comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local, le voi supune spre atentie problemele semnalate de dvs. Va doresc o zi buna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s