Un viceprimar de duzină

Ieri am inaugurat unul din cele şase locuri de joacă la care lucrările au început anul trecut. Alte şase astfel de locaţii sunt deja în curs de executare. Cel mai important este cel de pe Faleza Superioară, de lângă Distrigaz.

Cei care vor să vadă partea goală a paharului vor spune că sunt un viceprimar de duzină, pentru că doar în ultimul an m-am implicat în realizarea a 12 locuri de joacă. Spre deosebire de mulţi alţii, m-am implicat…

Alţii vor spune că şi copiii lor merită ceva similar, lângă casă. Şi au dreptate. Doar că le mai cer puţină răbdare. Lucrurile sunt deja puse în mişcare.

Ieri am împărţit mii de flori gălăţencelor şi am inaugurat locuri de joacă pentru copii. Dat fiind că astăzi e „ziua internaţională a bărbatului”, am o povestioară şi pentru ei. Tot din Liechtenstein.

La noi, se spune că nu eşti bărbat dacă nu ai făcut armata. În 1868, armata ducatului Liechtenstein a fost desfiinţată. Şi aşa nu era mare lucru, în Războiul Austro – Prisac fiind trimişi nu mai puţin de… 80 de soldaţi!

În schimbul bărbăţiei cu arma în mână au preferat bărbăţia cu banul în mână, devenind o forţă economică. De exemplu, aici a fost deschisă, în 1861, prima Bancă pentru depozit şi împrumut din Europa. Unde au ajuns? În prezent aici sunt înregistrate peste 75.000 de firme, ducatul fiind paradis fiscal.

Ce treabă am eu cu Liechtenstein, veţi spune? Ei bine, micuţul ducat este, printre altele, lider mondial în producţia şi exportul de dinţi artificiali şi proteze dentare. Aţi rămas cu gura căscată?…

Anunțuri

6 gânduri despre „Un viceprimar de duzină

  1. spre deosebire de cine, nene ciumacenco? vrei sa ne faci sa intelegem ca ai facut mai mult decat mos nicolae? nu ati facut nimic, nici unul, nici altul…
    banuiesc ca ai gandit articolul asta pentru o pozitionare favorabila fata de potentialii candidati la functia de primar, motiv pentru care tin sa te anunt ca durbaca este singurul care a mai avut posibilitatea, in rest nu ai cum sa-i acuzi pe nici unul… tu esti primar de 3-4 ani, de cand s-a retras nicolae. ce ai facut in aceasta perioada de timp? ai avut sforile… pe care nu ai stiut sa le tragi in folosul galatenilor!

  2. LOC DE JOACA LINGA DISTRIGAZ?? LOC DE JOACA CARE E PLIN DE CACATI DE CAINI!!! LOC DE JOACA CARE ARE SCAUNE DE LEAGAN RUPTE SI BALANSOARE DEZMENMBRATE.
    DACA ATI INAUGURAT PARC DE CAINI DA! DAR LOCURI DE JOACA PENTRU COPII NU!
    DUCETIVA SA VEDETI CITI CACATI DE CAINI SUNT PE CM PATRAT!

  3. Bai CIUMA lasa vrajeala. Parcurile erau gata din noiembrie si ai vrut sa le inaugurezi in scop electoral. Doar prostii sa puna botul sa te voteze. Daca esti doctor dintar prost nu inseamna ca esti primar mai bun decat raposatul mos NICIOLAE.

  4. Oras batran cu batrani care dau in mintea copiilor. Exemplul cel mai bun este primarul nostru coleg de scoala cu Stefan cel Mare si care se joaca cu noi galatenii de- a omul invizibil.
    Aveti perfecta dreptate . Doua lucruri sunt ultranecesare Galatiului :
    – locuri de joaca pentru batrinei , ca pe copii ii vom distra de mici inrolindu-i in Ceata lui Pitigoi , iar mai apoi in Garda Pretoriana.
    – proteze dentare pentru bunastarea seniorilor si a dentistilor iesiti din politica.
    In rest le-am rezolvat pe toate si!!!!!!!!!!!!!s-auzim de bine.

  5. Oras batran cu batrani care dau in mintea copiilor. Exemplul cel mai bun este primarul nostru coleg de scoala cu Stefan cel Mare si care se joaca cu noi galatenii de- a omul invizibil.
    Aveti perfecta dreptate . Doua lucruri sunt ultranecesare Galatiului :
    – locuri de joaca pentru batrinei , ca pe copii ii vom distra de mici inrolindu-i in Ceata lui Pitigoi , iar mai apoi in Garda Pretoriana.
    – proteze dentare pentru bunastarea seniorilor si a dentistilor iesiti din politica.
    In rest le-am rezolvat pe toate si!!!!!!!!!!!!!s-auzim de bine.

  6. Sigur ca da . Aveti dreptate . Suntem un oras batrin cu batrini care au dat in mintea copiilor. Un exemplu elocvent il reprezinta „dobrogeanul incapatinat ce se joaca de multa vreme cu noi de-a v-ati ascunselea , sau de-a omul invizibil . Deci :
    – Cit mai multe locuri de joaca pentru batrineii nostri, ca astia macar VOTEAZA !!!!!!
    – Cit mai multe proteze dentare , fie si din Lichtenstein , pentru venerabilii nostri „necusori”; o placa noua pentru un primar in retragere ( de vre-o patru ani) si front de lucru si cistig pentru un dentist, care in doua luni va ramine somer ( politic vorbind ).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s