Florin Pâslaru, viceprimarul Galaţiului

Acum poate părea o poveste SF, dar nu era deloc aşa în urmă cu patru ani. Când, după alegerile locale, s-a pus problema cine să fie viceprimarul Galaţiului din partea PSD. Cum în partid, la nivel înalt, nu m-am bucurat vreodată de prea multă simpatie, cel propus a fi „al doilea gospodar” al Galaţiului era Florin Pâslaru, agreat de şefii social-democraţi.

Cum am ajuns totuşi viceprimar? A fost nevoie ca primarul Dumitru Nicolae să bată la propriu în masă şi să ameninţe cu demisia, în caz că nu eram acceptat. Florin s-a consolat cu faptul că a devenit, din toamnă, deputat de Galaţi.

Ar fi arătat mai bine Galaţiul cu Pâslaru viceprimar? Ar fi făcut acesta mai multe pentru oraş?  Îi las pe gălăţeni să judece singuri.

Anunțuri

19 gânduri despre „Florin Pâslaru, viceprimarul Galaţiului

  1. Uau ce subiect sensibil domnule Vice! Mie unul imi este foarte greu sa cred ca ar fi aratat altfel Galatiul. N-as vrea sa para un atac la F.P. ce spun, insa, eu unul imi aduc aminte de dumnealui de pe vremea cand era la Pescogal. Pe dansul l-am mai vazut de atunci, Pescogalul nu! Repet n-am nimic cu dansul, nici nu i-am urmarit activitatea, nici nu stiu cine a falimentat Pestigalul – important e ca nu mai exista si e o paragina acolo. Exemple ar mai fi cu societati care dadeau de lucru galatenilor, si care produceau un plusvaloare la bugetul local. Acu’ … aici am ajuns, sa vedem ce ‘om face de acum incolo. Poate nu vom repeta greselile trecutului. Succese!

    • am fost angajat la tv galati, detinut de paslaru, si mi-am facut o parere despre ce fel de om e. un tzepar. feriti-va de el. bine ca a plecat la bucuresti, poate nu se mai intoarce.

      am fost si pacient al domnului ciumacenco, si din cum l-am cunoscut, cred ca e om de caracter.

      dupa cu am inteles, marius stan va fi candidatul usl, si, cel mai probabil va f primar ( daca nu castiga gerard :)))) ). Sper ca Ciumacenco sa fie vice in continuare. A fost activ, si a comunicat bine. Si cred ca Marius Stan isi va creste sansele daca anunta ca va fi ciumacenco vice.

      • măi m, adica cum vine asta? ar vrea stan sa se foloseasca de notorietatea lui Ciumacenco!!! 🙂 dar Ciumacenco are un caracter si o demnitate cum rar gasesti!!! nu uita ca, daca stan a ales sa isi faca campania pe obrazul Otelului, asta ar putea fi o sabie cu doua taisuri si partea mai ascutita sa ii rascheteze din obraz! oricum, the show will go on! numa` ai grija sa nu pleci la munte in duminica alegerilor, măi m, măi… :)))))

      • de cand am 18 ani am fost mereu la vot, deci n-o sa ma duc la munte in duminica alegerilor:D

        cat despre stan si ciumacenco, eu totusi cred ca vor face o echipa buna. chiar daca s-ar folosi de notorietatea lui ciumacenco, eu cred ca ar fi un avantaj pentru amandoi.

        cred ca ciumacenco s-ar ocupa foarte bine in continuare de administrarea orasului, si stan ar reusi sa-l dezvolte.

        o idee sf ar fi sa candideze stan si in braila, si sa castige in amandoua orasele, ca a.i.cuza in 1859. http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza
        nici nu stiu, oare o fi legal? (sau antonescu sa candideze si in ro si in md :)) )

  2. deci, sa inteleg ca intr-un tandem ipotetic Ciumacenco pune la bataie notorietatea si experienta, dar stan cu ce vine de-acasa, hm? nu spune ca tineretea si inovatia, ca e doar un hot batran(cios)! mai bine candideaza la Braila (si brailenii iubesc Otelul). cat despre antonescu, ar putea castiga linistit un somn bun pe ambele maluri ale Prutului! 🙂

  3. te las sa iti dai seama felul cum ai favorizat o asociatie nascuta acolo din sinul psd pe cind cea mai activa asociatie a galatiului din ultimi 3 ani nu are loc nici macar la o amarita de camera nu sediu;) oricum sper sa facem treaba in fine mai mult decit s afacut pina acum si sper sa nu mai dai favoritisme asa pe fata

    • @ lau
      la cum vorbesti/scrii, nu e de mirare ca nu a facut echipa cu ”cea mai” cea asociatie… citeste un post ceva mai vechi… CIUMACENCO a facut si va face PERFORMANTA!

      • scriu la nervi ,nici nu ma uit la ts si apropo sti vorba ai cu domn poet? din poeti tara asta a ajuns un dezastru;)

  4. Bine ca n-a dat de o pioneza, cind a dat cu pumnul. Sau poate din contra si astazi, nu te mai aveam pe cap cu gingavelile tale ce mimeaza gindirea, cu dictia de pe dealurile Virlezilor si neputinta-ti ridicata la rang de virtute. Dar ce ambitii ai mama- doamne. Abia ce te-ai strecurat in curtea PSD si te-ai si suit ca gaina pe gramada, ignorind membrii fondatori ai partidului. Jos,,,,,,,,,, jos si la colt daca vrei sa ramai in partid, ca din iunie iti pleaca sponsorul.
    Sau la cabinetul tau de dentist (n-am zis stomatolog ori ferita sfintu. BMFist), unde drept multumire pentru anii de preamarire in functii , chiul si cistiguri nemeritate sa-i faci o placa dentara noua lui Dumitru Nicolae. Apropos, ca sa te bucuri si tu putin. Nici Pislaru n-ar fi fost o solutie asta-i sigur , dar nici tu n-ai fost si nu vei fi niciodata o solutie buna pentru Galati. Vrei sa stii de ce? Uitate-n oglinda.

    • In concluzie, oglinda zice ca Pintea ca are față de primar :)) ca de la el plecasem, nu? Sa gasesti defecte inchipuite cam prea de tot, e ordinar, e birjareste si lipsit de neuron si imaginatie… Doar atat puteti? Ceva serios nu ati dospit despre cel mai serios candidat la Primaria Galati? Doar nu vrei acuma sa faca statuie fosilelor pesediste care vor sa plece din functii doar cu picioarele inainte…

  5. Bine ca n-a dat de o pioneza, cind a dat cu pumnul. Sau poate din contra si astazi, nu te mai aveam pe cap cu gingavelile tale ce mimeaza gindirea, cu dictia de pe dealurile Virlezilor si neputinta-ti ridicata la rang de virtute. Dar ce ambitii ai mama- doamne. Abia ce te-ai strecurat in curtea PSD si te-ai si suit ca gaina pe gramada, ignorind membrii fondatori ai partidului. Jos,,,,,,,,,, jos si la colt daca vrei sa ramai in partid, ca din iunie iti pleaca sponsorul.
    Sau la cabinetul tau de dentist (n-am zis stomatolog ori ferita sfintu. BMFist), unde drept multumire pentru anii de preamarire in functii , chiul si cistiguri nemeritate sa-i faci o placa dentara noua lui Dumitru Nicolae. Apropos, ca sa te bucuri si tu putin. Nici Pislaru n-ar fi fost o solutie asta-i sigur , dar nici tu n-ai fost si nu vei fi niciodata o solutie buna pentru Galati. Vrei sa stii de ce? Uitate-n oglinda.

  6. Asta-i boala de care ai sa mori in iunie , baietas. Batutul primarului cu pumnul in masa. Macar de ar fi pus cineva si o pioneza, sa ne fi amuzat cu totii. E clar nici Pislaru nu era o solutie, dar nici tu si nici nu vei fi ca-ti moare sponsorul.
    Si ar mai fi un motiv. Spune sincer : de cind nu te – ai mai uitat in oglinda?

  7. Orasul e menit sa aiba un viceprimar ca Nicusor Ciumacenco.Primarul, Dumitru Nicolae nu degeaba „a batut cu pumnu-n masa” amenintand cu demisia,stia ca e un om responsabil pentru Galati.

  8. Nu v-ati saturat de cind tot isi da demisia Primarul si NU SI-O MAI DA ODATA?
    El daca ar putea , ar mai sta un mandat, in sens propriu ar STA – cu capul pe masa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s