Omul sau maşina?

Anul trecut, în aprilie, am instalat primele cinci parcometre. Câteva luni mai târziu, în august, s-au mai montat trei. Rezultatul: până la sfârşitul anului s-au încasat 165.000 de lei.

La începutul anului trecut, pe teren erau 25 de persoane care luau taxe de parcare. De trei ori mai mult decât automate. Cât au strâns oamenii? 110.000 de lei, adică nici măcar nu şi-au scos salariile; în vreme ce automatele (care au costat vreo 3.000 de euro fiecare) s-au amortizat în câteva luni, iar acum produc profit.

În prezent mai sunt doar 14 angajaţi care taxează maşinile. În continuare, nu îşi scot salariile. E greu de spus câte bilete dau pe bune şi câţi dintre bani îi bagă în buzunar. În depozite aşteaptă, nerăbdătoare, alte parcometre. Care ar putea să aducă banii gălăţenilor doar la bugetul primăriei, şi nu în buzunarele altora.

Din păcate, nu înţelegem că, în momentul în care furăm, tot de la noi furăm. Şi lăsăm maşina să câştige.

Anunțuri

5 gânduri despre „Omul sau maşina?

  1. Recunosc ca de cateva ori, grabindu-ma, nu am stat sa iau si bonul. Stiam ca am gresit dar nepasarea ne costa… 😦 Salut implementarea noului sistem si chiar m-am bucurat cand le-am vazut prima data. In schimb, parerea mea este ca ar trebui cativa din angajatii politiei locale sa verifice daca masinile parcate au sau nu bonul in geam. Daca nu, amenda! In Austria, de exemplu, asa se procedeaza si ma gandesc ca, mai ales la noi, ar fi o masura necesara!

  2. Am fost duminica trecuta la Patinoar.Bucuria cpilului.-10lei pt mine+6 lei pt el+8 lei pt patine=total 24 lei.Cam scumpa vizita.Ce vreau sa spun e ca pt seria de la ora 12.00 era un baietas la rupt bilete si chiar m-am uitat atent la primele10 perechi nu a rupt biletele.
    Hai sa facem urmatorul calcul-4 ture ori 100 ron/tura=400 ron pe zi.Iar e bine.La plaja e la fel.Degeaba e un agent de paza acolo.E de paie.

  3. Salut,numele meu este Hancu Bogdan si sunt administratorul Patinoarului Galati,eu sunt „baietesul” de care mentionati dumeavoastra si este exclus cea ce spuneti.Au fost verificate camerele de supraveghere si nu s-a intamplat nimic din cea ce spuneti,puteti veni sa vedeti si dumneavoastra.Multumesc.

  4. Au strans doar 110 000 lei pentru ca nimeni nu dadea bilete …vezi Winmarkt , Nespalata , Tiglina …..plus ca si la intrarea in piata centrala la bariera nu se da bilet intotdeauna desi duc marfa nu ma plimb…….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s