E lung Galaţiul? Ba e lat!

Mi-ar plăcea să pot rezolva toate lucrurile dintr-o dată. Să pot deszăpezi, de exemplu, toate străzile în acelaşi timp. Din păcate, există o ordine: mai întâi, pantele. Apoi, arterele principale. După care vin străzile normale, din cartiere.

Nu trebuie uitat faptul că în Galaţi avem 425 de străzi. Care au în total 3.300.000 mp, ceea ce înseamnă o lungime de aproximativ 1.000 de km de bandă carosabilă! Alături de care sunt 900.000 de metri pătraţi de trotuar.

Sunt câteva cifre care arată de ce nu putem interveni atât de repede pe cât ne-am dori. Important este că în această iarnă s-au văzut schimbări în bine. Iar prima dintre ele a fost în atitudinea gălăţenilor simpli. Cei mai mulţi dintre ei au pus mâna pe lopeţi şi au curăţat zona din faţa locuinţei sau a locului de muncă. Lor le mulţumesc, în primul rând!

Pentru că ne arată că schimbarea este posibilă. Iar simţul civic nu a murit.

Anunțuri

2 gânduri despre „E lung Galaţiul? Ba e lat!

  1. Anul asta chiar s-a circulat foarte bine in Galati comparativ cu multe alte mari orase din tara. Felicitarile mele sincere celor care s-au ocupat de deszapezirea strazilor.

  2. Domnule Ciumacenco anul asta chiar s-a cunoscut interventia prompta a autoritatilor…nu va faceti probleme pentru gurile rele, in Galati se circula in conditii de primavara! Buna treaba!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s