Marele beţiv Ciumacenco

Un sondaj de opinie făcut în luna august, de o firmă specializată din Bucureşti, mă plasa pe prima poziţie pentru funcţia de primar al Galaţiului, la aproape trei procente distanţă de Marius Stan. Care era atunci pe val, tocmai câştigase campionatul, Supercupa României şi se pregătea de Champions League.

Sondajul urma să fie folosit pentru desemnarea candidatului din partea Uniunii Social Liberale. Deşi s-a clasat în urma mea, a fost preferat Stan, dintr-un motiv simplu: trocul politic. Nu a contat opinia gălăţenilor ci faptul că liberalii au oferit la schimb alte două primării din ţară, doar pentru a pune mâna pe Galaţi. Fapt recunoscut şi de preşedintele PSD, Victor Ponta, care mi-a transmis „să am răbdare”.

Jumătate de an mai târziu, se pare că sunt în continuare în vederea electoratului. Sunt luat în considerare în toate sondajele, de cele mai multe ori ca independent. Ultimul care a ajuns în presă a fost publicat de ziarista Magda Condos, în Monitorul de Galaţi:

„Nicuşor Ciumacenco, favorit la fotoliul de primar, ca independent

Cel puţin aşa reiese dintr-un sondaj făcut la comanda UNPR Galaţi, în cadrul căruia au fost chestionate 1.000 de persoane, sondaj care are o marjă de eroare de 3%. Surse apropiate UNPR Galaţi ne-au declarat că pe primul loc în sondaj s-ar situa Nicuşor Ciumacenco, care, dacă ar candida în calitate de independent, ar obţine 30,77% din voturile celor chestionaţi, pe locul doi fiind clasat Marius Stan, care ar obţine 26,73% din voturile celor chestionaţi, în calitate de candidat din partea USL. Pe locul 3 în preferinţele celor intervievaţi s-a situat Eugen Durbacă, care în sondaj a fost nominalizat drept candidat al Partidului Poporului – Dan Diaconescu şi care ar obţine 23,64 din voturi. Marius Necula, candidatul PDL, ar obţine 10,52% din voturi, în timp ce Ionel Borş, care a fost trecut în chestionar ca şi candidat din partea UNPR, deşi acesta a negat public că ar candida la Primărie din partea unui partid, ar fi votat de 1,24% din cei chestionaţi. De asemenea 7,1% dintre cei chestionaţi au declarat că ar vota alt candidat”.

Mulţi vor spune că nu cred în sondaje şi că totul nu e decât un foc de paie. O mare beţie cu apă rece pentru a-l îmbăta cu iluzii dulci pe Ciumacenco. Cei mulţi au dreptate să judece astfel. Doar şi sondajul spune că 69% reprezintă nehotărâţi sau electoratul altora. Ce se întâmplă însă dacă, într-adevăr, 31% dintre gălăţeni consideră că profilul meu corespunde aşteptărilor lor? Cine se îmbată atunci cu apă rece?

Anunțuri

Apa trece, nepăsarea rămâne

În urmă cu doi ani, Dunărea punea mari probleme în Valea Oraşului. A fost nevoie de munca a 1.400 de oameni şi de un dig de 4,5 km pentru ca fluviul să fie ţinut, cu greu, sub control. Timp de o lună, „biroul” meu a fost printre oamenii din Vale.

Ni s-a promis atunci de către autorităţile de la Bucureşti că se vor lua măsuri şi se va ridica un dig de protecţie. Au trecut doi ani şi nimic nu s-a întâmplat. Adresele noastre pe acest subiect au rămas fără răspuns. Ce se va întâmpla în cazul în care apele se vor umfla din nou?

Astăzi, cota Dunării la Galaţi este de 305 cm. În vara lui 2010 era cu 4 metri mai mare, fapt ce i-ar putea determina pe unii să spună că nu avem motiv de îngrijorare. Cu toate acestea, prognozele nu sunt deloc îmbucurătoare.

Pentru mine, ca autoritate locală, Bucureştiul e departe. Ignorarea este tratamentul de care beneficiază, de obicei, primarii care nu sunt din capitală. Pentru parlamentarii noştri, însă, Bucureştiul este a doua casă. Aşa că îi întreb: ce le spun eu celor 8.000 de gălăţeni, din Valea Oraşului, la o eventuală inundaţie, dacă mă întreabă ce au făcut parlamentarii noştri pentru ei?

Florin Pâslaru, viceprimarul Galaţiului

Acum poate părea o poveste SF, dar nu era deloc aşa în urmă cu patru ani. Când, după alegerile locale, s-a pus problema cine să fie viceprimarul Galaţiului din partea PSD. Cum în partid, la nivel înalt, nu m-am bucurat vreodată de prea multă simpatie, cel propus a fi „al doilea gospodar” al Galaţiului era Florin Pâslaru, agreat de şefii social-democraţi.

Cum am ajuns totuşi viceprimar? A fost nevoie ca primarul Dumitru Nicolae să bată la propriu în masă şi să ameninţe cu demisia, în caz că nu eram acceptat. Florin s-a consolat cu faptul că a devenit, din toamnă, deputat de Galaţi.

Ar fi arătat mai bine Galaţiul cu Pâslaru viceprimar? Ar fi făcut acesta mai multe pentru oraş?  Îi las pe gălăţeni să judece singuri.

Dura lex, sed lex

În toate topurile, reprezentanţii bisericii ocupă locul întâi la capitolul încredere, în România. E normal să fie aşa, atât timp cât nu au fost implicaţi în scandaluri care să le ştirbească din credibilitate.

I-am înţeles pe cei care luptă pentru recăpătarea drepturilor şi a demnităţii, mai ales când ştiu cât au avut de pătimit preoţii în perioada comunistă. I-am sprijinit, atât cât am putut, atunci când a fost să repar o nedreptate. Cum s-a întâmplat în cazul construcţiei ilegale ridicate pe teren public, în vecinătatea bisericii Mavramol. E adevărat că odinioară acolo era curtea mănăstirii, dar acum spaţiul e public şi, până când instanţa de judecată va decide altceva, se supune legilor spaţiului public: orice se construieşte acolo are nevoie de avize.

Că tot vorbim de fosta curte a mănăstirii, aceasta se întindea şi pe locaţia unde a fost ridicat blocul din apropierea staţiei de autobuz. Ceea ce nu înseamnă că preoţii au dreptul să intre în apartamentele oamenilor, să le impună cum să-şi aranjeze mobila sau cum să-şi văruiască pereţii.

Din păcate, ignorarea legislaţiei a dus la situaţia de mai jos, pe care am prezentat-o într-un comunicat de presă transmis ieri jurnaliştilor:

„Odată cu demolarea pizzeriei D’a Isi, din vecinătatea bisericii Mavramol, din zonă nu au dispărut şi problemele. La scurt timp după ce clădirea ridicată ilegal a fost dărâmată, pe acel loc au fost amplasate, de către reprezentanţii bisericii, de această dată, cruci de piatră. Ca şi în cazul lui Isidoro Penetta, nici preoţii nu deţin autorizaţie de construire şi avize de specialitate, potrivit legii privind protejarea monumentelor istorice.

Amplasarea monumentelor de for public fără respectarea prevederilor legale privind urbanismul şi fără avizul privind concepţia artistică constituie contravenţie. Din acest motiv a fost făcută pe data de 26 ianuarie o sesizare către Poliţia Locală Galaţi, care se ocupă deja de acest caz.

Sunt o persoană credincioasă, stră – străbunicul meu pe linie maternă fiind unul dintre patriarhii Greciei. Trebuie să înţelegem însă atât noi, simplii cetăţeni, cât şi reprezentanţii bisericii faptul că trebuie să ne supunem legilor pământeşti. Nu putem înlocui un abuz, respectiv o clădire ilegal ridicată, cu un altul, chiar dacă acesta din urmă îmbracă forma unui monument făcut doar după bunul plac al unui preot.”

Cât priveşte zvonurile că acolo ar urma să se ridice un spaţiu comercial, sunt prostii menite să justifice încălcarea legii din partea altora. Acolo va rămâne un spaţiu public, de care să se bucure toţi gălăţenii.

Legea e dură, dar e lege, spune dictonul latin. Din păcate, tot un dicton latin spune: „Duo litigant, tertius gaudet”. Adică: „Doi se judecă, al treilea se bucură”. Mai pe româneşte, când doi se certă, al treilea se bucură. De ce nu avem maturitatea de a evita stările care ne pun în conflict cu legea?

„Adolescenta idealistă” Ciumacenco

De astăzi, blogul meu a intrat în atenţia presei locale. Mai exact, a celor de la antidotul.ro. Pe care am reuşit, se pare, să-i uimesc. Să-i dăm cuvântul lui Răzvan Postolache:

    „Spre surprinderea mea nu e un blog de politician, ci un fel de jurnal în care Ciumacenco scrie, ca o adolescentă idealistă, impresii, crîmpeie din viaţa lui, ba chiar se avîntă într-un fel de analize existenţiale cu tentă filosofică. Şi se pare că se şi pricepe, ceea ce mă face să cred fie că postările nu-i aparţin (cel puţin nu toate sau nu în totalitate), fie că şi-a greşit cariera. Oricum vestea bună e următoarea: în cazul în care viceprimarul Ciumacenco nu va cîştiga lupta pentru fotoliul de primar, va putea oricînd să se reorienteze şi să cîştige un ban din scris. Asta ca să nu cumva să devină ”o victimă a politicului””.

Mă bucur că mi se prevede un viitor roz în lumea literelor. Cât priveşte cine scrie pe blog, recunosc cinstit: e Patapievici! Rămân însă multe alte întrebări fără răspuns: cine să fi fost în spatele meu la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, pe care am absolvit-o al cincilea, cu 9,82?; cine să fi fost în spatele meu la Olimpiada Naţională de Chimie, unde am obţinut locul al doilea doi ani la rând, ca elev al Colegiului „Vasile Alecsandri”? Sunt zeci sau sute de astfel de întrebări.

De ce am făcut performanţă? Pentru că mi-a plăcut dintotdeauna să fiu printre cei mai buni. De ce vreau să fac în continuare performanţă? Pentru că pot!

La final, o cifră: în două săptămâni, acest blog a fost accesat de peste 3.000 de ori. Le mulţumesc celor care îmi citesc postările şi promit că nu mă voi opri. Cât priveşte întrebările, mai am una: cine a fost, în locul meu, campion al Moldovei şi la ce sport? Răspunsul, şi alte întrebări, într-o postare viitoare.

Eterna speranţă şi eternele victime ale politicului

Tinerii au fost văzuţi întotdeuna ca un motor al schimbării. Şi au reprezentat o alternativă la o clasă politică etern prăfuită.

În urmă cu 150 de ani, Mihai Eminescu pierdea postul de revizor şcolar în judeţele Vaslui şi Iaşi. Obţinuse funcţia cu sprijinul ministrului conservator al învăţământului, Titu Maiorescu. Odată cu venirea liberalilor la putere, aceştia l-au dat afară pe poet şi şi-au numit omul lor. Vi se pare că sună cunoscut?

Ca să nu rămână pe drumuri, Maiorescu l-a ajutat să se angajeze în 1976 ca redactor la „Curierul de iaşi” apoi, un an mai târziu, l-a adus la „Timpul”, ziarul oficial al conservatorilor, unde a şi rămas şase ani. Adaptând la prezent, e ca şi cum Eminescu ar fi angajat acum la ziarul lui Durbacă, după ce liberalii lui Victor Paul Dobre l-ar fi dat afară din învăţământ!

În urmă cu 150 de ani era normal şi chiar o mândri pentru un ziar să sprijine o grupare sau alta. Măcar lucrurile se făceau pe faţă…

Cum aprecia Eminescu politica vremurilor sale?

    „Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiunilor noastre de azi ni trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu ‘nainte. Eu, eu las lumea ce merge deja ca să meargă cum ‘i place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţărei e creşterea morală a generaţiunei tinere şi a generaţiunei ce va veni. Nu caut adepţi la ideea cea întâi, dar la cea de-a doua sufletul meu ţine cum ţine la el însuşi”.

Omul politic, corijent la metamorfoză

„Caracteristicile unui politician popular sunt: o voce oribilă, respiraţie rău mirositoare şi maniere vulgare”, spunea Aristofan, în urmă cu 2.500 de ani. Semn că mare lucru în materie de politică nu s-a întâmplat.

Din păcate, sunt mulţi politicieni care se înscriu în acest tipar. Este, cu siguranţă, şi explicaţia faptului că populaţia s-a săturat de cei care ar trebui să o reprezinte dar, de cele mai multe ori, nu o fac. După cum există şi excepţii, suficient de numeroase.

Înceea ce mă priveşte, m-am considerat întotdeuna un om al administraţiei şi nu unul politic. Am ales să fac mai mult decât să vorbesc. Motiv pentru care am curaj să merg pe stradă oricând, cu fruntea sus. Câţi politicieni gălăţeni se încumetă?

Mă înscriu în profilul descris mai sus de părintele comediei, Aristofan? Oricât mi-ar plăcea să cred că nu, există un singur judecător: gălăţenii. Şi nu mi-e teamă de judecata lor.